If you don’t think Mihai Eminescu was a stoic, read the poem Glossa again

Glossa

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?…
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limba
Recea cumpana-a gândirii
Inspre clipa ce se schimba
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.

Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.

Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese
Nu spera si nu ai teama.

Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.

De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece.

Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.

(1883, decembrie)

What is Stoicism?

Stoicism is an ancient Greek philosophy that was popular among the Roman nobility. It’s no so much a doctrine as an intellectual current.

The emphasis is on virtue rather than pleasure as the key to inner peace, as a way to deal with the difficulties of human life.

Stoicism stresses the the search of inner peace in the face of the apparent chaotic world we live in, by telling us to mimic in the way we act, the orderliness and lawfulness of  nature.

The name stoicism comes from the greek ‘stoa poikile’ (painted collonade) the place where Zeno (one of the founding stoics) used to speak in athens.

Important Stoics

Founders

Zeno of Citium (Cypress)
Cleanthes of Assos
Chryssipus of Soli

Early Roman Supporters

Panaetius
Posidonius

Later Prominent Thinkers

Cicero
Cato
Seneca
Epictetus
Marcus Aurelius

Stoics argued that the essence of reality was material, that the soul could not direct the activities of the body. However this materialism differs from the modern flavor of dead and cold ‘materialism’, there is a creative force behind it … god or the logos, and the universe is made and shaped by it.

As each plant and animal has a role and fate in the larger order, humans try to navigate life using their unique power, reason (the inner mirror of the logos that governs the universe).

By focusing on the things that are within our power, our own will and perception, and detaching ourselves from the things that are not within our power: health, death, the actions of others, natural disasters, etc … we can attain inner peace (eudaimonia).

Shakespeare said: “There is nothing good or bad, but thinking makes it so …” in the words of Marcus Aurelius: “All is opinion”

… notes from Marcus Aurelius’ Meditations.